Câteva cuvinte despre dumneavoastră !

Îți mulțumesc, în primul rând, pentru sprijinul acordat în vederea administrării acestui website. Ce pot să spun despre mine? Sunt creativ, spontan, gândesc liber, iubesc natura, muzica… Și pot spune că iubesc oamenii în general, doresc în permanență să mă conectez cu ei, să discut cu ei, să întâlnesc oameni noi. Am 37 de ani, sunt născut în Buzău, am terminat o școală profesională, am lucrat o perioadă ca militar profesionist în cadrul U.M. 01308 București în Comunicații și Informatică. Ulterior m-am mutat la Buzău, iar după 5 ani am luat decizia de a pleca din sistemul militar și să vizitez Europa. Italia, Spania, Danemarca, Marea Britanie, Scoția, Irlanda de Nord, Suedia, și în prezent, Germania. Ar fi multe de spus, dar nu vreau să te plictisesc.

Cristian Sirbulescu – un proiect de suflet ?

Da, este un proiect de suflet, Roplay Tv a luat naștere din dorința de a mă conecta cu românii de pretutindeni și să fiu cât mai aproape de România, oriunde s-ar afla ea.

De ce Roplay Tv ?

Am ales numele în așa fel încât să fie cât mai popular în rândul românilor. Este o combinație de litere modernă, ce poate fi reținută foarte ușor.

Despre ce este acest proiect ?

Proiectul este cu și despre oameni, despre românii de pretutindeni, schimb de bune practici, povești de succes, și despre dragostea de țară, desigur.

Ce vom putea găsi pe site de azi înainte ?

În general, mă concentrez mai mult pe partea audio-vizuală, interviuri video, fotografii… Cred că este cea mai ușoară formă de a comunica pe înțelesul tuturor.

Schimb de bune practici? Detaliați, vă rog !

După cum sună și sintagma, îți poți da seama cu ușurință despre ce este vorba. Este o idee care mi-a venit în România. Am mai aplicat-o în trecut și funcționează. În general românii sunt darnici când vine vorba de gânduri bune. Este o emisiune pe care o veți putea găsi on-line, indexată pe siteul nostru www.roplay.tv dar și pe platformele video YouTube / Twitch și Facebook.

Unde vedeți acest proiect peste 10 ani ?

O întrebare destul de dificilă… La inima românilor! Sună bine, nu?

Despre România ce ne puteți spune ?

România? Mama noastră i-aș spune. Ce aș putea să povestesc despre mama ? O iubesc.

România este o țară frumoasă, plină de posibilități. Poți studia, poți lucra, poți să-ți dezvolți un bussines… Sunt foarte multe zone turistice pe care le poți vizita, avem mare, avem munte, avem unele dintre cele mai frumoase orașe din Europa, avem cu ce ne mândri. O dată pe an mă gândesc să vizitez România. Este superbă.

Vă mulțumesc !

Și eu vă mulțumesc !